Vârfurile Eiger, Jungfrau, Mönch, masivul Monte Rosa, Pilatus sau Piz Bernina sună foarte bine pentru alpiniști. Și aceste piscuri înalte nu sunt singurele în zonă: peste 3.350 de piscuri din Elveția au peste 2.000 de metri altitudine. Lanțurile muntoase ale Alpilor și ale munților Jura sunt impozante. Cu toate acestea, lanțurile muntoase au constituit pentru oameni de-a lungul mileniilor în special un obstacol extrem în materie de trafic. 

Chiar și astăzi, diferențele mari de înălțime constituie un impediment pentru traficul feroviar – în special iarna, când sute de trecători se blochează, dar și în timpul verii. Liniile ferate obișnuite pot dovedi pantele doar într-o măsură limitată din cauza rezistenței scăzute la frânare între roată și șina de cale ferată. Soluția în munți: nenumărate serpentine și tunele sau căi ferate cu cremalieră. În masivele muntoase de mare altitudine precum Alpii, operatorii rețelelor de cale ferată trebuie să mai facă un pas pentru a găsi o soluție utilă de trafic pe întreg parcursul anului. Cuvântul magic este tunel de bază. Este vorba de un tunel care trece în linie dreaptă și fără pante abrupte printr-un munte. 

Există o serie întreagă de astfel de tunele de bază în Elveția cu o lungime între opt kilometri (tunelul de bază Hauenstein) și 57 kilometri (tunelul de bază Gotthard). Și tunelul Furka inaugurat în 1982, care se află pe traseul de 144 kilometri între Zermatt și Disentis ca parte componentă a căii ferate Matterhorn Gotthard, este un astfel de tunel. Cu o lungime de fix 15,4 kilometri se află mai degrabă în zona de mijloc, dar unește cele mai spectaculoase și mai exclusiviste regiuni montane ale Elveției: cine călătorește cu celebrul „Glacier Express” la un pahar de șampanie și un prânz de bună calitate în vagonul de sticlă de la Zermatt la St. Moritz, folosește tunelul de bază Furka la fel ca și mii de iubitori ai sporturilor de iarnă din Germania și din centrul Elveției, care își petrec în fiecare an concediul de schi în cantonul Valais.

Portalul de sud al tunelului se află la o altitudine de 1.368 metri în masivul Oberwald din cantonul Valais. De acolo, tunelul duce în localitatea Realp, aflată la o altitudine mai mare cu 170 de metri, în cantonul Uri. Tunelul de bază înlocuiește vechea trecătoare montană Furka cu tunelul de înălțime, a cărui altitudine maximă este de 2.160 metri deasupra nivelului mării. Pe vremuri, pe timp de iarnă, funcționarea căii ferate se oprea. Conducerea cantonului Valais a pus totuși în aplicare la nivel cantonal construcția unui tunel de bază, care permite astăzi utilizarea distanței pe întreaga durată a anului. Peste 225.000 de autovehicule sunt încărcate în fiecare an pe trenurile transportoare de autovehicule. Numărul pasagerilor se ridică la 7,3 milioane. La care se mai adaugă 41.000 tone de mărfuri.

Calea ferată Matterhorn Gotthard dispune de o unitate de pompieri cu 46 angajați. Pentru tunelul de bază Furka, pompierii au paznicii lor la capetele tunelului. Pompierii sunt voluntari care au cu toții încă un job la calea ferată. Inclusiv comandantul Roland Guntern, care accentuează: „Nu suntem pompieri profesioniști, ci o organizație paramilitară. În Elveția asta înseamnă exercitarea ca part-time job a unor sarcini publice.” Ca instructor de pompieri, bărbatul de 46 ani face regulat instruiri. Ca meserie principală este de șase ani mecanic de locomotivă. Evident că este responsabil și pentru instruirea legată de noile autovehicule de salvare ale tunelului de bază Furka. Ambele convoaie de stingere a focului și de salvare staționate la ambele capete ale tunelului nu lucrează cu locomotive clasice, ci cu câte două modele Arocs 2642, care sunt configurate ca autovehicule mixte și care transportă în mijlocul lor o ambulanță. Camioanele circulă întotdeauna cu spatele în tunel; în timp ce primul model Arocs este configurat ca autospecială de pompieri, acesta este urmat de ambulanță și în final de al doilea model Arocs, care funcționează ca autovehicul de transport persoane pentru până la 30 pasageri. În cazul unui incendiu în tunel, primul camion Arocs poate astfel să rămână în zona periculoasă și să lupte cu flăcările, în timp ce al doilea duce în aer liber ambulanța și persoanele evacuate.

Ambele camioane Arocs sunt prototipuri proiectate de producătorul german de autovehicule mixte Hilton în cooperare cu departamentul Custom Tailored Trucks, specialistul în conversii al diviziei Mercedes‑Benz Trucks. „Când s-a apropiat înnoirea trenurilor noastre de salvare, au fost simulate mai multe variante”, povestește Andreas Schmid. El este de 13 ani șef de proiect la calea ferată Matterhorn Gotthard și acolo este responsabil pentru achiziții, modernizare și întreținere. „Noile trenuri de stingere a incendiilor și salvare trebuiau să se potrivească în remizele existente și să posede o capacitate de transport mai mare decât autovehiculele de intervenție existente.” 

A fost preferată în final combinația flexibilă și totodată ieftină care se bazează pe două camioane Arocs ca autovehicule de propulsie. Un alt motiv important: ambulanțele existente puteau fi folosite în continuare cu mici modificări. 

Convoiul de pompieri Arocs are ce-i drept un preț total cu totul special. Dar alternativa cu autovehicule pe șine propriu-zise ar fi costat în final aproape dublu. În favoarea soluției de la Hilton și Mercedes‑Benz a pledat și faptul că specialistul în carosări este activ de aproape 100 de ani în tehnologia căilor ferate și a adus deja pe șine nenumărate autovehicule individualizate. „Mercedes‑Benz este, de asemenea, capabil să accepte dorințele speciale de carosare ale producătorului de autovehicule mixte și să pună la dispoziție camioane fiabile de înaltă calitate, ceea ce era deosebit de important pentru noi”, explică Andreas Schmid. În cadrul conversiei, camioanele Arocs cu trei punți au trebuit să fie lungite și echipate cu un cadru auxiliar, precum și cu o a patra punte. În plus, au fost mutate diferite agregate pe cadrul principal pentru a face loc trenurilor retractabile hidraulice de rulare pe șine.

Inclusiv convoaiele merg cu motoare hidraulice care se află pe fiecare punte a trenului de rulare pe șine. Așa-numita combinație de stingere incendii și salvare din tunel atinge până la 50 de kilometri pe oră. Energia sa o primesc motoarele hidraulice de la prizele de putere ale motoarelor celor două camioane Arocs. Pentru fiecare convoi stau astfel la dispoziție de două ori 310 kW pentru a accelera convoiul – sau pentru a încetini prin intermediul instalației hidraulice de frânare. Pompa de stingere incendii a camionului Arocs din față, care are la bord 5.000 litri rezervă de apă necesară stingerii incendiilor, funcționează de asemenea cu puterea pusă la dispoziție de motorul camionului prin intermediul prizei de putere.

Întregul convoi de stingere a incendiilor poate fi operat de către un singur șofer prin intermediul manetei de comandă – și anume din fiecare cabină a șoferului și din fiecare dintre cele trei puncte suplimentare de comandă. Lângă primul punct de comandă există o rampă care ușurează sarcina pompierilor de a se cățăra pe autovehicul, de a stinge incendiul și de a salva oameni. 

Suprastructura fiecărui camion Arocs poate fi detașată. Aceasta constă, între altele, într-o cabină sub presiune echipată cu butelii speciale de oxigen pentru ca niciun fum toxic să nu poată pătrunde în interior – o zonă supersecurizată, separată printr-o ecluză, care include și echipamentul specific pompierilor. 

Deoarece camioanele Arocs modificate nu depășesc 12,50 metri și 32 tone, acestea posedă și o autorizație valabilă în traficul rutier. „Oricum, la utilizarea stradală trebuie goliți cei 5.000 litri de apă pentru stingerea incendiilor ai primului camion Arocs”, afirmă comandantul Roland Guntern, care a testat deja pe stradă camioanele Arocs. „Altfel am depăși greutatea admisă!”

În general, camioanele Arocs sunt scoase rareori din depou. Din când în când mai sunt supuse unor trasee de instruire și sunt utilizate la ambele exerciții anuale obligatorii ale pompierilor. Dacă ar fi după Roland Guntern, acest fapt trebuie să rămână întotdeauna așa: „Incendiile din tunele sunt speciale. Cu cât ajungi mai repede în tunel, cu atât mai bine. Provocarea principală în cazul tunelului de bază Furka o constituie autoturismele. Orice autovehicul din aceste convoaie automobilistice are combustibil la bord. Dacă acesta se aprinde, atunci avem un inamic puternic.”

Astfel, el speră, împreună cu toți colegii lui, că se va rămâne doar la nivel de exerciții și că cele două convoaie de stingere incendii și salvare din tunel nu vor trebui niciodată să-și dovedească capabilitatea într-o situație reală. „Dar”, subliniază comandantul, „acestea sunt în stare s-o facă!”